Expoziția de carte “Lumina si cantul”

(volume literare)
(01.05.2024-30.05.2024)

 
Literatura națională însemnează a prinde într-o formă artistică criteriile specifice ale diferențierii de suflet, gama distinctivă a unei plămădeli etnice” (O. Goga).
 

Poet, dramaturg, prozator, publicist şi traducător, membru al Academiei Române, doctor honoris causa şi profesor al Universității din Cluj, laureat al Premiului național de poezie, Octavian Goga a lăsat o valoroasă moștenire literară și culturală.  

Actuală și modernă atât prin generozitatea idealului social, cât și prin autenticitatea sentimentului patriotic, opera lirică, socială și publicistică a lui O. Goga abundă de un mister provenit din identificarea poetului cu Patria, istoria neamului, năzuințele naționale.
Cinstind memoria poetului, politicianului, dramaturgului, jurnalistului, traducătorului și scriitorului Octavian Goga, am inaugurat expoziția de carte “Lumina si cântul”, expoziție conținând volume de poezie, publicistică, piese de teatru și traduceri ale lui O. Goga. 

Expoziția poate fi admirată pe parcursul lunii mai.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!